Motociclete de stradă

Categoria cea mai răspândită, înglobează multe tipuri de motociclete.

Standard/Naked

Aceste motociclete sunt destinate preponderent mediului urban și au o formă clasică, generică. Acest tip de motocicletă este recomandat începătorilor, deoarece sunt manevrabile și în majoritatea cazurilor nu au motoare foarte puternice. Numele naked ale acestor motociclete vine din engleza care inseamna gol/dezbracat. Motocicleta prezinta carene reduse, dezvaluind cat mai mult motorul.

Cruiser

Motociclete destinate plimbărilor lungi, în afara orașelor. Șaua joasă, ghidonul lat și un motor de cilindree mare, optimizat pentru cuplu maxim la turații mici arată că accentul este pus în principal pe confortul motociclistului și mai putin pe performanțele sportive.

Chopper

Adevarate bijuterii, chopperele sunt motociclete modificate de proprietar pentru satisfacerea gustului său estetic. Un chopper e o motocicletă joasă, cu cadrul alungit și furca roții este mult mai înclinată. Motoarele folosite sunt preluate de pe cruisere (Harley Davidson).

Sport

Aceste motociclete sunt optimizate pentru viteza si performante sportive, asemănătoare motocicletelor de curse din care sunt derivate. Folosesc motoare puternice de turatie mare, au carene in jurul cadrului pentru reducerea rezistenței la înaintare, frâne puternice și impun motociclistului o poziție specifică, cât mai ascuns în spatele parbrizului si carenelor.

Touring

Motociclete destinate parcurgerii unor distanțe mari. Spre deosebire de cruisere, acest tip de motociclete prezintă și caracteristicile unei motociclete sport.

Motociclete pentru teren accidentat

Enduro

Destinate în principal deplasărilor în teren accidentat. Se impart in doua categorii: cross si hard-enduro. Cele din clasa cross nu sunt dotate cu faruri,semnalizatoare și alte componente electrice, circulația lor nefiind permisă pe drumurile publice. Deși au aceiași capacitate cilindrică ca și modelele de hard-enduro puterea lor variază mult, cele de motocross având o accelerație mai rapidă dar nu au cuplu ca și o motocicletă de enduro. Atât motocicletele de motocross și hard enduro pot fi recunoscute după silueta înaltă, garda mare la sol, roata față mai mare și cauciucurile cu crampoane.

Enduro-touring

Denumite si soft-enduro sau dual sport aceste motociclete sunt un hibrid între motocicletele touring și cele enduro. Sunt adaptate atât ieșirilor în teren accidentat cât și șoselelor.

Motociclete de competiție

Cross

Asemănătoare motocicletelor enduro, sunt folosite în competițiile de motocross, pe trasee de pământ special amenajate cu obstacole și trambuline. Traseele de motocross pot contine si urcari si coborari lungi cat si zone cu nisip, pietris.

Dirt-track

Motociclete foarte simple, fără cutie de viteze și frâne, dar care are ambreiaj, cu care se concurează pe piste ovale special amenajate.

Superbike

Motociclete sportive de 1000cc, derivate din modele de serie puternic modificate de constructori. Această clasă oferă un bun prilej constructorilor de a prezenta modelele de serie pe care le vând.

Supersport

Similar clasei superbike, motocicletele supersport sunt modele de serie de capacitate cilindrică mai mică și cu mai multe restricții asupra modificărilor ce pot fi făcute pentru a le putea înscrie în competiție.

Supermoto

Aceste motociclete sunt un hibrid între motocicletele de viteză pe circuit și cele de cross. Concurează pe trasee mixte de cross cu asfalt

Scuter

Scuterele sunt motociclete de mici dimensiuni, dotate cu transmisii automate, motoare de putere mica si roti tipic mai mici decat motocicletele. Scuterele sunt populare ca mijloace eficiente si ieftine de transport in aglomerarile urbane.

Moped

Mopedul (ciclomotor) este un hibrid intre bicicleta si motocicleta. Un moped se poate deplasa fie cu ajutorul pedalelor, fie cu ajutorul unui mic motor (sub 50cc). Conducerea lui pe drumurile publice necesita permis de conducere, conform legii date pe 16.01.2013 .